Studiul de Prefezabilitate al extinderii magistralei M2 până în comuna Berceni a fost finalizat! Noul traseu va avea trei kilometri și va putea deservi aproximativ 10.000 de călători pe zi

Publicat: 23/11/2022, 12:37
Actualizat: 23/11/2022, 12:51

Sectorul 4 al Municipiului București dezvoltă infrastructura de metrou dincolo de Șoseaua de Centură a Capitalei, către comuna Berceni. Noul traseu al magistralei M2, care pleacă de la stația Tudor Arghezi, va avea o lungime de trei kilometri ce va putea fi parcurs într-un interval de 10 minute, în condițiile în care în acest moment această distanță este parcursă, la orele de vârf, în 30-40 de minute. Traseul va avea trei stații ce vor fi prevăzute cu două linii destinate traficului de călători. Mai mult, noua infrastructură va putea asigura transportul pentru aproximativ 10.000 de oameni pe zi.

Acestea sunt câteva dintre concluziile Studiului de Prefezabilitate, pe care Primăria Sectorului 4 l-a contractat, în vederea realizării lucrărilor efective de extindere a magistralei care face legătura între nordul și sudul orașului.

Studiul a fost realizat pe baza unei analize multicriteriale, care a vizat nu mai puțin de 24 de caracteristici tehnice, sociale, economice, de mediu, de performanță energetică și financiară și a vizat, într-o primă fază, identificarea celui mai eficient și oportun corridor, respectiv sistem de transport, pentru a interconecta Capitala cu localitățile învecinate din zona de sud.

În acest sens, anticipând tendințele de dezvoltare a zonei de sud pentru următorii 20 de ani, au fost analizate trei potențiale opțiuni de traseu: cu metroul (subteran și suprateran), cu tramvaiul și cu autobuzul (suprateran).

Ulterior, evaluând criterii precum lungimea traseului, durata de deplasare, fluidizarea și siguranța traficului, impactul zgomotelor și al emisiilor poluante asupra rezidenților, raportul beneficiu-cost, dar și potențialul de dezvoltare, varianta de transport cu metroul s-a dovedit a fi opțiunea strategică recomandată, obținând, de altfel, cel mai mare punctaj dintre variantele analizate.

Mai exact, studiul relevă faptul că traseul dintre stații poate fi parcurs în cel mai scurt timp cu metroul, față de tramvai și autobuz. Totodată, infrastructura de metrou poate asigura cea mai mare capacitate de transport, respectiv aproximativ 10.000 de călători pe zi față de 5.200 călători pe zi și 2.800 călători pe zi în cazul utilizării tramvaiului sau a autobuzului.

Astfel, odată edificată ca fiind cea mai eficientă soluție de transport pentru interconectarea comunei Berceni cu centrul Capitalei, opțiunea dezvoltării și, implicit, a folosirii metroului va fi aprofundată, în perioada următoare, în cadrul Studiului de Fezabilitate, care va oferi informații concrete referitoare la amplasamentele de stații, precum și la soluțiile tehnice recomandate pentru construcția efectivă a noilor stații de metrou ale magistralei M2.

Menționăm faptul că, încă de anul trecut, a fost semnat un protocol de colaborare între Sectorul 4 al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Ministerul Transporturilor și Metrorex S.A. în vederea prelungirii magistralei M2 până în comuna Berceni, dincolo de Șoseaua de Centură a Capitalei, în continuarea stației de metrou Tudor Arghezi, pe care Primăria Sectorului 4 o construiește pe Șoseaua Berceni și ale cărei lucrări se apropie de final.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...